De ce Waldorf?

Școala Waldorf se adresează tuturor copiilor indiferent de aptitudini şi nivel de inteligenţă. Într-o familie, nu înseamnă că dacă un copil este mai prostuţ îl trage şi pe celălalt în jos. Nu se întâmplă ca cel deştept să bată pasul pe loc din cauza fratelui mai slab. Dimpotrivă, copilul mai inteligent va fi mai atent în preajma fratelui său, pe care îl sprijină şi de care nu râde şi va dobândi calităţi precum empatia şi o viziune realistă şi echilibrată asupra vieţii. Învaţă astfel că viaţa nu este un câmp de luptă ci o diversitate în care fiecare fiinţă are rolul şi rostul ei. Competiţia s-a dovedit un mijloc educativ care nu dă roade pe termen lung şi nu promovează valori reale.

La Waldorf, ca la orice şcoală, se predă programa agreată de Minister. Au loc activităţi specifice, cum sunt proiectul de sfârşit de clasă a VIII-a şi a XII-a , unde copilul vorbeşte liber timp de 20 de minute despre o preocupare personală, o pasiune. E ca un examen de maturitate care cuprinde şi o parte practică şi o parte scrisă şi pe care o pregăteşte folosindu-se de materialele de pe internet, cărţi personale sau împrumutate de la biblioteci publice. Pregătirea acestui moment presupune căutare, studiu pe cont propriu, abilităţi de scriere şi comunicare, de sinteză.

Waldorf-ul nu are cum să aibă legătură mai mult cu partea artistică şi mai puţin cu partea ştiinţifică doar pentru că la Waldorf estetica şi bunul gust creează un ambient atât de cald şi primitor copiilor, doar pentru că la Waldorf se folosesc culorile cerate când înveţi primele litere şi numere, doar pentru că se folosesc caiete studenţeşti cu foaie velină de la clasa I până la liceu şi în sfârşit doar pentru că la grădiniţă şi gimnaziu sunt o mulţime de sărbători şi serbări care leagă copilul cu anotimpurile şi cu evenimentele care se desfăşoară în jurul său, cum sunt sărbătorile creştine de peste an. Pedagogii Waldorf ştiu că omul frumos creşte înconjurat de lucruri şi evenimente care spun ceva şi sufletului nu numai raţiunii chiar dacă unii părinţi uită de existenţa sufletului şi nu cred într-o educaţie completă.

De aceea copiii la Waldorf:
- învaţă tabla înmulţirii prin mişcare şi joc,
- învaţă să cânte la blockflute din clasa I.........

Sunt deja amintite principalele diferenţe între pedagogia tradiţională şi pedagogia Waldorf care sunt numerose dar cu toate astea se poate spune că atunci când un copil pleacă de la Waldorf şi trece la tradiţonal, se va adapta destul de repede noului mod de predare.

Atunci când există o trecere spre tradiţional, copilului nu-i trebuie mai mult de o săptămână ca să înveţe noile reguli ale învăţământului tradiţional, fie că vorbim de grădiniţă, şcoală sau liceu. Desigur atitudinea şi sprijinul părinţilor sunt importante în această trecere, mai ales daca copilul e mic şi se obişnuieşte cu un anumit stil de educaţie, dar fiecare an petrecut în Waldorf este totuşi un beneficiu pentru educaţia copilului şi merită să îi oferim chiar şi pentru scurt timp, posibilitatea unei educaţii Waldorf dacă nu putem mai mult.

Avantajele pedagogiei Waldorf comparativ cu sistemul tradiţional ţin de modul de predare, de lipsa notelor inclusiv la liceu, de studiul materiilor pe epoci, de materii suplimentare: euritmie, teatru, doua limbi străine din clasa I, orele de practică topografică, arhitecturală de care am amintit deja, faţă de care şcoala tradiţională nu oferă nici o alternativă. Copilul din tradiţional în aceste condiţii este practic rupt de lume, de realităţile ei imediate. Este izolat într-o clasă cu atmosferă rece, i se predau într-un mod academic şi plictisitor materii absolut separate într-un ritm amalgamat după un orar în care trecerea de la o oră la alta nu are nici o logică. Apoi vine notarea şi competiţia care creează un stres în plus şi copilului şi părinţilor şi un fals sistem de valori.

E interesant însă că elevii de la Waldorf au rezultate remarcabile la examenele de capacitate şi la bacalaureat (85% promovabilitate) pentru că un copil Waldorf s-a pregătit tot timpul pentru el şi nu pentru note şi a fost îndrumat către o competiţie cu sine şi nu cu semenul său.

Copiii cu nevoi speciale au posibilitatea să urmeze şcolile Waldorf special create pentru ei. Am văzut copii cu sindrom Down, cu sindrom hiperchinetic, cu autism, cu sindroame neurologice, care sunt primiţi şi sustinuţi în aceste centre. Pedagogia Waldorf poate ajuta un astfel de copil pentru că are o cunoaştere profundă a copilului în general începând cu dezvoltarea fizică şi continuând cu cea psihică şi emoţională pe etape de vârstă. Această cunoaştere este astăzi la îndemână celor care vor să ştie, fiind publicate numeroase cărţi care descriu etapele de evoluţie ale copilului şi pedagogia potrivită.

Trebuie să precizez că şcoala singură nu poate face toată educaţia copilului. Este nevoie mereu de implicarea părinţilor şi de studiul lor individual acasă sau în cadrul întalnirilor dintre părinţi şi profesori. Cei mai buni parinţi şi-au dat seama ca dacă un copil are probleme, asta se datorează nu sistemului pedagogic Waldorf ci parintelui care investeşte foarte puţin pentru a-şi cunoaşte şi înţelege copilul şi care face sistematic greşeli în felul cum îl îndrumă. Părinţii au înţeles că aşa cum există meseria de pedagog aşa există şi meseria de părinte şi foarte mulţi încep să şi-o asume din ce în ce mai conştient realizând necesitatea implicării parintelui în activitatea de educaţie a şcolii.

Părintele care nu crede în existenţa sufletului şi spiritului poate să se gândească de unde vor începe un dialog cu copilul lor devenit adolescent, în momentele critice, dificile când apar discuţii contradicorii legate de principii de viaţă, când acesta începe să fumeze, când absentează de la şcoală, când devine retras sau are prieteni într-un anturaj dubios, cand se îndepartează foarte mult sufleteşte de părintele său şi îl consideră un străin sau „babacul” cicălitor sau ridicol? Astfel de momente pot apărea în orice relaţie părinte-copil. Unii părinţi ajunşi la disperare, consultă psihologul şi acolo au ocazia să audă de bolile de suflet şi de spirit. Gradul de îmbolnavire sufletească poate să fie mai mare sau mai mic şi ar fi bine ca părinţi, să nu uităm că există o pedagogie care are grijă de funcţionarea armonioasă şi a sufletului şi a spiritului copilului lor. Ignorate sistematic nevoile sufleteşti şi spirituale pot să determine drame mult mai mari decât suferinţele fizice la maturitate şi greu de reparat vreodată. Să nu uităm de asemenea că relaţia dintre un părinte şi copilul său are la bază până la urmă valorile morale, iubirea, respectul, încrederea care toate ţin de latura sufletească şi spirituală a omului.

Pedagogia Waldorf cultivă un om complet.

Un om întreg înseamnă să fie şi pilot în reacţii şi gândire, şi artist când îşi mângâie iubita sau copilul, şi meserias când îşi face o mâncare sau îşi repară maşina şi politician când judecă o situaţie diplomatică sau economică. Este ceva ce ne-am dori să găsim la orice pedagogie.